Nr. 65, iulie 2010
Cetăţeni, autorităţi şi droguri
Nu trebuie să fii un economist ca să ştii că, atunci când o substanţă, pe care oamenii o doresc, devine ilegală, preţul ei creşte, iar calitatea scade. Numărul furnizorilor creşte, şi este tot mai greu să se controleze piaţa.
Guvernele ar trebui să aibă grijă de sănătatea şi bunăstarea cetăţenilor lor. Noi plătim pentru serviciile medicale, pentru a ţine sub control tot ce se introduce în organismele noastre. În mod ironic, pentru producerea şi distribuirea de substanţe care au fost declarate ilegale de către Convenţia ONU din 1961 privind stupefiante, nu există nici un fel de control. Această măsură a fost justificată prin nevoia de a proteja sănătatea publică, dar, de fapt, aceasta a avut un efect opus.
Pentru că majoritatea oamenilor nu gândesc logic/obiectiv asupra subiectului drogurilor, ci doar reacţionează pe bază emoţională. Politicienii ştiu acest lucru, şi, prin urmare, preferă să tacă, astfel, nu riscă să piardă voturi. Jurnaliştii ştiu acest lucru, şi, prin urmare, preferă să distreze în loc să informeze. Ei vorbesc despre droguri pentru a provoca curiozitatea oamenilor, dar ignoră întrebarea : în ce mod ar putea fi redusă sau evitată această problemă?
Oamenii care doresc o politică mai bună în problema drogurilor, ar trebui să demonteze acest concept ce induce în eroare, care a fost impus generaţii la rând. Trebuie să promovăm o evoluţie socială, culturală şi politică ce va schimba radical relaţia dintre cetăţeni şi autorităţi.
Luaţi în considerare experienţa noastră cu Forumul Societăţii Civile cu privire la politicile de droguri în UE. Creat în 2007, după ani de lobbying, acest forum ar fi însemnat o oportunitate pentru societatea civilă de a oferi o contribuţie în procesul de luare a deciziilor cu privire la politica drogurilor ce are loc la Bruxelles. Un buget de 1 milion de euro pe an a fost repartizat pentru a finanţa forumul, ceea ce ar consta din întâlniri periodice cu reprezentanţii asociaţiilor europene ce activează în domeniul dorgurilor.
Trei ani mai târziu, Comisia Europeană poate aloca numai o parte din această sumă. Din 2007, au avut loc trei întruniri ale CSF, care au implicat 50000 euro fiecare. În timpul acestor trei întâlniri, Comisia a boicotat sistematic toate eforturile de a duce un dialog sincer cu persoanele ce iau deciziile. În timpul ultimei întruniri, în martie 2009, Comisia a făcut încercări disperate de a impune pe forum o campanie uniformă, o aşa-numită „Alianţă Europeană pentru avertizarea pericolului utilizării drogurilor”. Numai una din cele 26 de organizaţii-membre, Fundaţia pentru o Europă fără droguri (susţinută de către biserica de scientologie) a fost de acord cu această propunere. Ulterior, s-a format un grup de bază din 6 organizaţii, printre care şi ENCOD, care vor stabili agenda următoarei CSF.
După nenumărate înârzieri, acest grup de bază sa reunit la 15 iunie 2010. La întâlnire, au fost făcute propuneri concrete pentru a include în această ordinea de zi un curs de discuţie a politicii de droguri ca atare, cu reguli clare pentru participanţii eligibili, şi, utilizarea eficientă a fondurilor bugetare alocate pentru aceasta. Dar, din nou Comisia Europeană a acţionat rapid pentru a evita concluziile şi a se amâna deciziile şi prelungi status quo-ul actual. În final, reuniunea a trebuit să fie amânată până în octombrie.
Prin încălcarea tuturor normelor cu privire la transparenţă, reprezentare şi utilizarea eficientă a banilor contribuabililor Comisia distruge credibilitatea CSF şi cea a organizaţiilor implicate în ea. Elita Europeană arata că nu doreşte deloc ca un dialog serios cu cetăţenii în privinţa politicii drogurilor să aibă loc, pentru că se teme că rezultatul acesteia ar putea duce la o dureroasă pierdere/deteriorare a imaginii.
În timpul Adunării Generale ENCOD care a avut loc la Frankfurt, 18 – 20 iunie, am vorbit despre strategii pentru un contraatac. Ce este interesant, se observă o tendinţă a ţărilor mari cum ar fi Germania, Franţa, Italia şi Marea Britanie, pentru politici represive, uneori mascate sub măsuri de siguranţă a traficului, pe când în ţări mai mici, lumini minuscule de speranţă pot fi observate, în special, în ceea ce priveşte consumul de cannabis. Următorul guvern al Ţărilor de Jos / Olandei ar putea începe un experiment cu un backdoor (uşă din spate/ de rezervă) reglementat, în Belgia activează în prezent primul Cannabis Social Club (Club Social pentru utilizatorii de Canabis), în timp ce în Spania, numărul total al acestor cluburi se apropie deja de sute.
Datorită varietăţii de contexte politice şi de altă natură din fiecare ţară, este dificil de a se conveni asupra unei activităţi şi a unei agende de zi comune pentru ENCOD. Au venit propuneri, cum că ar trebui organizate petiţii sau marşuri în Bruxelles sau Viena, sau sesiuni de înstruire pentru activişti şi lobby-şti. Majoritatea acestor idei vor rămâne doar la nivel de idei din cauza lipsei de resurse umane şi financiare.
Dar, Adunarea cu siguranţă va servi drept sursă de inspiraţie pentru cei ce se tem de acţiunile noastre şi va rămâne mereu simbolică. Un workshop (atelier) despre istoria şi dezvoltarea modelului spaniol al Cluburilor Sociale pentru utilizatorii de Canabis, a fost o oportunitate de a învăţa cum să pui la punct şi să promovezi un astfel de club. Începând ca o acţiune simbolică pentru a contesta prohibiţia canabisului, aceste cluburi au început să propună soluţii practice pentru oameni, printre care şi mulţi pacienţi ce au obosit să îşi obţină medicamentul de pe piaţa ilegală. În orice ţară în care consumul nu este incriminat, este posibil de a deschide un astfel de club: orice avocat sau judecător trebuie să fie capabil să explice că, dacă cererea se face legitim, atunci şi alimentarea trebuie să fie şi ea legală. Cel puţin în Spania şi Belgia, acest mod de gândire a avut succes.
De asemenea, poate fi găsită o soluţie şi pentru problema frunzei de coca şi a derivatelor tradiţionale din aceasta. Ambele pot fi cumpărate legal în Peru şi Bolivia, dar exportul este ilegal, din cauza că frunza de coca este menţionată de către Convenţia ONU din 1961. În următoarele luni, unii membrii ai ENCOD vor investiga posibilitatea de a înfiinţa o Asociaţie Europeană a consumatorilor de Frunze de coca, care vor importa legal, produse din coca printr-un circuit de schimb economic, verde şi corect, în colaborare cu asociaţiile de crescători de coca din Bolivia.
17 ani în urmă, lupta noastră a început să atragă atenţia către vocile oamenilor ce nu au fost auzite niciodată în dezbaterile despre droguri. A continuat ani de zile în a contesta superioritatea morală din spatele prohibiţiei. Astăzi, această luptă este pentru găsirea unor soluţii viabile pentru cetăţenii afectaţi, soluţii ce ar avea effect imediat. Prin conectarea consumatorilor cu producătorii ce vor să facă parte dintr-un sistem legal, fără intervenţia inutilă a intermediarilor sau a autorităţilor, putem pune în aplicare metode non-represive de control bazate pe acceptarea dreptului adulţilor la liber consum (accesul la orice substanţă).
Astfel, scriem următorul capitol în istoria politicii drogurilor, deşi este imposibil de spus când va putea fi întoarsă ultima pagină a acestui capitol. Cel puţin un lucru este clar: prohibiţia drogurilor este o acţiune şi o abordare iresponsabilă. Această situaţie nu poate dura mai mult.
Scris de către Joep Oomen (cu ajutorul lui Peter Webster)
(Tradus în limba română de către Andrei Braşoveanu)
Un nou caz care releva ca Justitia din Romania arunca oameni in inchisoare fara probe! Statul roman a fost condamnat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg la 1 iunie 2010, in cazul “Bulfinsky v. Romania” pentru incalcarea dreptului la un proces echitabil in cazul unor studenti inculpati pentru trafic de droguri. Reclamantul, cetatean roman nascut in 1979 la Bucuresti era student in aprilie 2002 cand politistii anti-drog l-au luat in vizor pe el si alti doi colegi, studenti, pentru posesie de pastile de ecstasy in scopul comercializarii. Procurorii din Parchetul Inaltei Curti au autorizat infiltrarea pe langa reclamant a doi politisti sub acoperire botezati “Toni” si “Sven” si a unor colaboratori, botezati “Alex” si “Gotti”, pentru a supraveghea activitatea suspecta de trafic de droguri. La 29 aprilie 2002, cei trei studenti au fost arestati intr-un restaurant, dupa o intalnire perfectata de agentii sub acoperire, langa ei fiind “gasita” o punga cu circa 2000 de pastile de ecstasy. Operatiunea arestarii a fost filmata si difuzata pe posturile de televiziune cu mare tam-tam la vremea respectiva. Studentii s-au aparat afirmand ca sunt victimele unei inscenari, ca drogurile nu le apartineau. Au fost insa trimisi in judecata si condamnati in 2003 de catre Tribunalul Bucuresti la cate patru ani de inchisoare pentru trafic de droguri. Sentinta de condamnare s-a bazat exclusiv pe marturiile agentilor sub acoperire si colaboratorilor infiltrati, judecatorii refuzand sa admita proba confruntarii directe dintre acuzati si respectivii agenti/colaboratori. In apel, judecatorii Curtii de Apel Bucuresti au majorat pedeapsa la cate 12 ani de inchisoare pentru fiecare student, fara a tine cont ca acestia au reclamat ca probele produse de agentii sub acoperire sunt ilegale, ca au acuzat politia de inscenare, mai precis de plasarea drogurilor, fara sa admita audierea ori confruntarea cu agentii acoperiti. Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins recursul inculpatilor, sentinta ramanand definitiva.
).
Loading ...
